DEVIATIONS/ LINE, PINK... BLACK SQUARE

Eugen Rădescu

 

 

Text. Pictură. Linie.

 

 

Subjugat de propria contemporaneitate, artistul abandonează manierele  clasice de creaţie şi pune în scenă  evenimente/realități/patternuri la care asociază privitorii, într-o legătură strânsă şi proclamată a artei cu viaţa cotidiană.  Timpul este trăit efectiv şi direct prin intermediul unui proces dinamic, oglindă a unuor pași ale artei ce poartă amprenta ştiinţei şi a tehnologiei.

În elanul său specific, acest tip de artă, depăşeşte limitele tradiţionale stabilite între genuri şi pune stăpânire pe toate mijloacele de comunicare şi pe toate semnificaţiile. Ea mizează pe procesul autentic de creaţie la care publicul poate participa ca actor, obiectivul  final fiind abolirea graniţelor între artă şi viaţă. Socialul se năpusteşte în artă oferindu-i acesteia din urmă o nouă prezenţă în lume. Deschiderea e multiformă. Tehnologia, biologia, etica, socialul, politicul sunt luate în consideraţie de această artă deschisă spre cele patru zări, în acord cu  societatea de consum şi cu toate derivatele sale. Consecinţa este deturnarea artei de la o finalitate pur estetică. Artistul contemporan regândeşte funcţia artei reconsiderând pretenţiile tradiţionale la autonomia estetică. Vechiul antagonism dintre artă şi viaţă dispare deoarece limitele precise care despărţeau arta  de celelalte mijloace de informare au dispărut la rândul lor. Inspirația vine de peste tot iar artistul trebuie să uzeze de tot ce are la îndemână.

Arta contemporană a pierdut atribuţiile artei moderne de a fi: profetică, nouă    sau vizionară. Existenţa ei şi  aplicaţiile teoretice pe care le desfăşoară au rolul de a documenta situaţii reale şi de a proiecta reflecţiile sociale ale unor experienţe din lumea cotidiană. Prin exprimările multiple şi prin parafrazările de tip postmodernist, arta recentă reuşeşte să evoce sistemul social pentru a explica individualitatea fiecărui artist. Instrumentele vizuale de care se foloseşte cu precădere sunt fotografia, imaginea video sau happening-urile sau performance-urile care au cel mai mare impact estetic şi moral. Totul este orientat spre acţiune şi spre o aprofundare a cercetării propriei persoane.

 

Linie. Pictură. Text.

 

Lucrările Claudiei Brăileanu vorbesc despre o estetică mecanică, ce are la bază elemente ce vin din structura matematică, aparent rigidă, tehnică, plină de semnificații "rigide". Linia, ca element primordial al tehnologicului, devine subiect și obiect al construcției oricărei imagini; ea este cea care unește două puncte, două stări.

 

"În viziunea mea, structura/patternul devine conținut. Reprezint tipare pe care apoi le distorsionez prin diferite tehnici insinuând deviații de la ordinea "firească" a lucrurilor, deviații care conduc spre o întoarcere la individual - la linie - prin retrasarea/redesenarea compoziției generale a lucrărilor" (Claudia Brăileanu)

 

Elementul primar al abordărilor lucrărilor Claudiei devine linia - structură centrală care, prin repetiție/adăugire creează structuri, sau cum le numește ea, "patternuri" ce conduc la aplanarea ideii că linia este un simplu nucleu de abordare, ea devenind de fapt un simplu element al unui întreg. Patternurile sunt experiențe formale, fiecare om trăiește cu tipare comportamentale, sociale, emoționale - iar dialogul propus este unul formal. Să ne gândim că prin estetica tehnică a unei linii, devenită pattern, putem comunica experiențele noastre. Putem vedea o linie, o putem înțelege, dar putem să și comunicăm prin ea.

 

Mişcarea unui punct sub acţiunea unei forţe generează o linie.

Din punct de vedere semantic, linia se prezintă în diverse ipostaze și pătrunde diverse definiții și conjugări semiologice care ne ajută să o înțelegem așa cum este ea în starea sa naturală.

În scriere, în geometrie, în desen tehnic sau alte reprezentări grafice, linia are aspect diferit, specific fiecărui domeniu şi rol de semn grafic cu înţeles clar, precis, delimitat.

 

Linie.

O linie, prin repetiție, generează un pattern.

 

Roz.

Apropierea în tăcere, culoarea de care fug mai toți artiștii.

 

Pătrat negru.

Recele și neutralitatea. În forma lor absolută.